Împărăteasa

O figură impunătoare este așezată, împodobită cu veșminte bogate și având un aspect regal – ca și cum ar fi fost fiică atât a cerului, cât și a pământului. Diadema ei este alcătuită din douăsprezece stele, adunate într-un grup radiant. Simbolul lui Venus apare pe scutul sprijinit în apropiere.

În fața ei, un câmp de porumb se coace, iar în fundal curge o cascadă. Sceptrul pe care îl ține este acoperit cu globul acestei lumi. Ea reprezintă Grădina Edenului inferioară, Paradisul Pământesc – tot ceea ce este simbolizat de casa vizibilă a omului.

Ea nu este Regina Coeli, dar rămâne refugium peccatorum, mama rodnică a mii de oameni. În anumite aspecte, ea a fost, de asemenea, descrisă corect ca dorință și aripile acesteia, ca femeia îmbrăcată cu soarele, ca Gloria Mundi și ca vălul Sanctum Sanctorum.

Cu toate acestea, ea nu este – cel puțin în socoteala obișnuită – sufletul care a dobândit aripi, cu excepția cazului în care tot simbolismul este interpretat într-o manieră rară și neconvențională. Mai presus de toate, ea reprezintă fecunditatea universală și sensul exterior al Cuvântului.

Acest lucru este evident, deoarece nu există niciun mesaj direct dat omului precum cel purtat de femeie; totuși, ea însăși nu-i poartă interpretarea.

Într-o altă ordine de idei, cartea Împărătesei semnifică ușa sau poarta prin care se obține intrarea în această viață – în Grădina lui Venus. Calea care duce spre exterior, spre ceea ce se află dincolo, este secretul cunoscut de Marea Preoteasă și ea este cea care îl comunică celor aleși.

Majoritatea atribuirilor tradiționale ale acestei cărți au fost incorecte din punct de vedere simbolic – de exemplu, asocierea sa cu Cuvântul, Natura Divină, Triada și concepte similare.